Federația
Română de
Scrabble

Din galeria celor plecați, dar nu uitați

 



Cătălin Radovici

15 mai 1964 - 21 mai 2022

Ne-a părăsit la numai 58 de ani, după o grea suferință, încă un scrabblist din prima generație: ing. Cătălin Radovici.

Un om vesel și optimist, politicos, s-a retras discret și a plecat să întărească echipa noastră "de dincolo"...

Participant la concursurile de scrabble încă din 1985. În ultimii ani a activat la clubul sportiv "Preventis" din Iași.


Odihnească-se în pace!

Federația Română de Scrabble transmite condoleanțe familiei și prietenilor îndurerați.


Mărturii

De la: Luigi Mara

Cândva, jucam scrabble în divizia B, eram la masa nr.1, iar adversarul meu depune toate literele de pe suport. Imediat, foarte hotărât am exclamat: Contest! El și-a privit depunerea uimit. Eu, tacticos, am depus literele mele... într-o nefirească succesiune: CNOTEST. Fără întârziere, adversarul meu ridică brațul și exclamă ferm: - Arbitru! Cel care mi-a întors astfel gluma, spontan și elegant, se numea Cătălin Radovici.

Şi pentru asta... Dumnezeu să-l ierte!

De la: Cătălin Caba

Cu adâncă tristețe deplângem plecarea mult prea timpurie dintre noi a colegului de scrabble și prietenului nostru Cătălin Radovici. Unul din pionierii jocului de scrabble ieșean, membru al cluburilor ieșene Orizont și Drumuri în anii 80-90, apoi o perioadă îndelungată la Argus Târgu Frumos, iar în ultimii ani la clubul nostru, Preventis, Cătălin Radovici a fost un bun jucător, talentat și pasionat, care participa întotdeauna cu drag la simultanele și concursurile din zona Moldovei.

Drum lin, prietene, Dumnezeu să te odihnească în pace!