CNSA-T 2016 - Campionatul national de scrabble in engleza pentru tineret - reportaj de Catalin Caba
Federaţia Română de Scrabble
Fédération Roumaine de Scrabble
Romanian Scrabble Federation
Campionatul Naţional de Scrabble Anglofon* TINERET
CNSA-T 2016, Etapa a II-a
Iaşi, 2 iulie 2016

Catalin CabaReportaj de Cătălin Caba, arbitrul turneului

Podiumul etapei: 
1. Diana Sandu
2. Delia Diac
3. Iustin Enea Sâmbătă, 2 iulie 2016, la Transelectrica Iaşi a avut loc cea de-a doua etapă a CNSA-T 2016.

Au participat 15 concurenţi: 11 cadeţi şi 4 juniori. Reprezentantele noastre la CM tineret (WYSC), Diana Sandu şi Delia Diac, au confirmat printr-un joc solid nivelul pregătirii pentru această competiţie importantă, ocupând primele două locuri, cu un salt impresionant al mediei de puncte/partidă faţă de etapele anterioare (Diana — 435 faţă de 357 la prima etapă şi cca 280 anul trecut; Delia — 394 faţă de 359 la prima etapă şi cca 280 anul trecut). Au primit o replică bună din partea lui Iustin Enea, care a câştigat turneul cadeţilor şi a reuşit să o învingă pe Diana în partida directă, şi din partea lui Radu Radu, care a reuşit câteva depuneri spectaculoase. În rest lupta a fost decisă şi de algoritmul de împerechere, care la peste 10 jucători nu e relevant în doar 6 partide, dar trebuie să acceptăm acest compromis, fiind vorba de tineri jucători. Am remarcat că numărul erorilor a scăzut faţă de prima etapă, crescând semnificativ numărul depunerilor cu scrabble — 36 în 6 runde, media de aproape 1 scrabble/partidă fiind excelentă pentru un campionat care acum 3 ani nici nu exista.


Lista depunerilor scrabble (cele urmate de * sunt incorecte):

Diana Sandu, 9: DEPOLES*, ATONIES, COATERS, PINGERS, BAITERS, TRAILED, MOLDERS, SHINIER, INTRACE*
Delia Diac, 8: DINNERS, SNAIRED*, BELLIES, LUGGERS, FORGETS, NAILERS, FRINGED, RETILES. Delia a depus scrabble în toate partidele jucate.
Radu Radu, 8: RACORDS*, EXISTES*, INTUITS, DEADLINE, EXPERTS, DIETINGS, VETERANS, REBITES
Iustin Enea, 4: RELATES, ORIGINS, TRAUMAS, SERPENT
Turneul cadetilor Cristian Caba, 4: RETINAS, TASTIER, STEALER, STANNER*
Cristiana Cojocaru, 1: READERS
Cristian Tihan, 1: PEANUTS
Alexandru Nechifor, 1: ANIMALS


Lupta pentru titlul naţional la juniori e deosebit de strânsă, între Diana şi Delia, pentru titlul naţional absolut luptându-se şi Iustin Enea, care a scăpat în câştigător la cadeţi. Locul 3 la juniori pare acontat de Radu Radu, iar la cadeţi, prin jocul rezultatelor, Cristian Caba ocupă în prezent locul secund, pe locul 3 la numai un punct fiind Darius Drobotă, urmat îndeaproape de Kamy Paraschiv şi Cristian Hărătău. Toţi aceştia se vor lupta la ultima etapă pentru poziţiile 2 şi 3 ale podiumului naţional.

Diana Sandu şi Delia Diac intră în linia dreaptă a pregătirilor pentru Mondiale. Ele se antrenează intensiv şi vor participa la etapa de seniori de la sfârşitul lunii iulie, la Bucureşti, ultima verificare în drumul către Lille. Le urăm mult succes!

Felicitări tuturor participanţilor, precum şi profesorilor şi instructorilor îndrumători — Monica Luiza Dobre, Constantin Enea, Oana Amariei Hondrea, Gabriel Enea şi, cu voia dv.,
Cătălin Caba.

*) SCRABBLIST şi ANGLOFON: cuvinte neadmise (încă) la scrabble în limba română, din păcate...

Clasamentul complet       —       Detaliile desfăşurării turneului       —       Album foto